Livrare gratuită la comenzi de peste 250 RON
Căutare

Tururi private ale Swarovski Manufaktur

Title:

numai pentru membrii SCS

Subtitlu:

Un nou avantaj pentru membri

Title:
Această ofertă nouă și captivantă este gratuită și disponibilă o dată pe an pentru fiecare membru SCS. Vă rugăm să rețineți că accesul este limitat deoarece Manufaktur este un spațiu de lucru. Grupurile au de obicei 10 membri (cu unele excepții). Fiecare membru SCS poate fi însoțit de un invitat, o persoană adultă, în timpul turului. Din motive legale și de siguranță, nu este permis accesul copiilor sub 18 ani și al animalelor de companie în unitate.

Turul

Title:
Veți fi întâmpinat(ă) la Salonul VIP din Kristallwelten de un ghid expert, care vă va conduce către Manufaktur. În cadrul turului privat, veți avea posibilitatea de a asista la procesul creativ prin care produsele Swarovski sunt aduse la viață.

Tururile se desfășoară în perioada aprilie-octombrie, au o durată de până la două ore, și sunt disponibile în limbile engleză și germană. Vă rugăm să rezervați data preferată aici.

Nu uitați să purtați pantofi confortabili și închiși, deoarece veți merge mult pe jos în timpul turului.

O experiență unică

Title:
Un eveniment disponibil doar pentru membrii SCS: intrați în culisele Swarovski Manufaktur*, situată în prima unitate de producție Swarovski din Wattens, Austria.

Cu o suprafață de 7.000 mp, structurată pe trei niveluri ale unității principale de producție, Manufaktur îmbină măiestria și tradiția creațiilor cu cristale cu tehnologia de ultimă generație. Un spațiu creativ, o adevărată sursă de inspirație, acesta este locul în care partenerii noștri de afaceri își văd viziunile incredibile transformându-se în realitate cu ajutorul cristalelor. Echipamentele folosite în cadrul Manufaktur sunt realizate fie intern, fie de către furnizori de încredere conform specificațiilor riguroase ale Swarovski, ceea ce ne permite să continuăm să producem cele mai strălucitoare cristale din lume.

Pe durata vizitei, veți avea posibilitatea de a asista la trei procese de producție:
  • Crearea de prototipuri din cristal: noi tăieturi și forme sunt dezvoltate rapid și într-un mod flexibil. Aici sunt create și mostre plecând de la prototipuri.
  • Crearea de prototipuri pentru aplicare: aici sunt fabricate produsele finale destinate consumatorilor, folosind o serie de tehnici de aplicare a cristalelor pe toate tipurile de suprafețe. Aceasta ne permite să aplicăm cristale pe orice produs, de la rochii de seară și genți până la pantofi și ochelari de soare, astfel încât clienții noștri să-și poată împodobi creațiile cu strălucirea deosebită a cristalelor Swarovski.
  • Proiecte speciale: aici se concep opere de artă din cristale și instalații individuale de iluminat; cu cât acestea sunt mai complexe, cu atât mai bine. Acestea sunt proiectate de la zero în colaborare cu clienții și creatorii, care contribuie cu idei extravagante.

Alăturați-vă unui grup select de membri SCS care adoră cristalele, pentru a participa la un tur ghidat al acestui loc fascinant. Urmăriți parcursul de la vizualizare la modele și apoi la produsul final, obținând o perspectivă unică asupra procesului creativ pe care se bazează produsele noastre. Tururile coordonate de experți sunt disponibile din aprilie până în octombrie.

*Se aplică termeni și condiții. Citiți cu atenție toate materialele, pentru a confirma eligibilitatea și pentru detalii despre rezervare.

Pregătirea pentru vizită

Title:
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că Manufaktur este o unitate complet operațională; pentru a ne respecta colegii și natura muncii lor, vă rugăm să dați dovadă de discreție pe toată durata vizitei.

Pentru ca turul să fie o experiență cât mai captivantă și memorabilă, vă rugăm să acordați atenție următoarelor aspecte:
  • Turul Manufaktur NU include intrarea la Kristallwelten. Aceasta trebuie să fie rezervată separat la fața locului.
  • Vă rugăm să aveți asupra dvs. documentul de identitate, datele de membru al SCS și biletul pentru tur (imprimat sau în format electronic).
  • Vi se va solicita să semnați un Acord de Confidențialitate și să consultați și să semnați regulile de siguranță ale Manufaktur. Vi se va înmâna un ecuson pentru vizitatori.
  • Ghidul expert vă va aștepta în Salonul VIP, iar turul se va încheia tot în acest salon. Un membru al personalului de securitate Swarovski va însoți grupul în timpul turului.
  • Nu aveți voie să faceți fotografii în nicio secțiune a unităților de producție, inclusiv în Manufaktur.

Termeni și condiții pentru vizita la Manufaktur

Title:
Pentru a participa la turul Manufaktur, trebuie să citiți și să acceptați Termenii și Condițiile de mai jos:
  1. Pentru a fi eligibil(ă) pentru turul privat al Swarovski Manufaktur din Wattens, contul dvs. de membru SCS trebuie să fie activ în momentul rezervării și în momentul vizitei.
  2. Rezervarea este nominală și va expira automat dacă nu participați la tur. Pentru a participa la alt tur, trebuie să faceți o nouă rezervare.
  3. În calitate de membru SCS, puteți fi însoțit(ă) de maximum un invitat în cadrul turului.
  4. Participanții trebuie să aibă peste 18 ani. Prezența copiilor și a animalelor de companie nu este permisă.
  5. La punctul de întâlnire din Salonul VIP din Swarovski Kristallwelten, vi se va solicita să semnați un Acord de Confidențialitate (NDA) și Regulile de siguranță ale Manufaktur. Dacă nu semnați aceste documente, nu veți putea participa la tur.
  6. Rețineți, folosirea dispozitivelor de înregistrat de orice fel este strict interzisă în interiorul Manufaktur.
  7. Swarovski își rezervă dreptul de a amâna turul cu scurt timp înainte dacă trebuie să concentreze resursele Manufaktur asupra producției urgente sau din motive de siguranță. Veți avea ocazia de a face o nouă rezervare.

Swarovski își rezervă dreptul de a aduce modificări acestor termeni și condiții în orice moment. Modificările respective au caracter obligatoriu pentru dvs.; vă recomandăm să consultați periodic această pagină pentru a vă asigura că informațiile pe care le dețineți sunt de actualitate.